Meditația Transcendentală a fost introdusă în lume în 1955 de către Maharishi Mahesh Yogi. Acesta a văzut în lume o nevoie acută de a elimina stresul la nivel individual și colectiv. Fiind absolventul unei facultăți de fizică a intuit că această tehnică va fi acceptată în Vest doar pe baza cercetărilor științifice. În consecință a insistat încă de la început ca Meditația Transcendentală să fie supusă cercetărilor științifice. Momentan există peste 750 de studii științifice care demonstrează beneficiile practicii regulate, iar acest număr este în creștere. Mare parte dintre acestea sunt verificate de comunitatea științifică și sunt publicate în reviste și jurnale de specialitate. Au fost realizate în toate colțurile lumii, în domenii foarte variate. Printre aceste se numără studii în domeniul sănătății mentale, a dezvoltării capacităților mentale, eliminarea stresului, tratarea anxietății și a depresiei, tratarea dependenței de substanțe, reducerea riscului de atac de cord, infarct și atac cerebral, îmbunătățirea stării generale de sănătate, reglarea tensiunii arteriale, reducerea cortizolului și a altor indicatori de stres și îmbunătățirea relațiilor sociale în familie și la locul de muncă.

Mai multe despre studiile științifice găsești aici.