Meditația Transcendentală ajută în reducerea dependenței de alcool

Meditația Transcendentală ajută în reducerea dependenței de alcool

Studiu clinic nou: practica MT este eficientă în prevenirea recidivei

De DEBBIE THOMPSON

“Stresul și pofta puternică joacă un rol foarte important în procesul de recidivă. Prin urmare orice putem face sau orice putem oferi pacienților să îi ajute în diminuarea acestor simptome.” spune Dr. Jan Gryczynski, autor principal al unui studiu recent realizat pe tehnica Meditației Transcendentale și consumul excesiv de alcool. “Privesc meditația în general, iar în special MT, ca fiind foarte promițătoare în prevenirea recidivei.”

Dr. Gryczynski de la Friends Research Institute din Baltimore, Maryland, spune “Scopul acestui studiu pilot a fost să vedem cât de fezabil este să integrăm Meditația Transcendentală în tratamentul abuzului de alcool. Și am demonstrat acest fapt foarte bine.”

Acest studiu a fost publicat în ediția Aprilie 2018 a Journal of Substance Abuse Treatment.

Acest studiu clinic bine pus la punct a fost fondat de Fundația Peter G. Dodge și a fost realizat de cercetători specialiști de la Friends Research Institute. Au fost testate 60 de persoane cu scopul de a determina dacă introducerea Meditației Transcendentale în tratamentul lor este are un efect destul de puternic astfel încât să se justifice cererea de fonduri pentru a demara o a doua fază de studiu la scară largă.

“Descoperirile promițătoare cer mai multe investigații la o scară mai largă.” au concluzionat cercetătorii care au participat la studiu James Grant, Sandford Nidich și Dr. Stuart Rothenberg.

Rata de recidivism scade considerabil în urma tratamentului

La centrul Rockville din Maryland cercetătorii au comparat rezultatele celor 30 de pacienți care au adăugat tehnica MT în tratamentul lor obișnuit cu cei 30 de pacienți care nu au avut parte de tehnică. Pacienții din grupul MT au învățat la începutul perioadei de trei sau patru săptămâni cât au locuit la centru, iar apoi au participat la ședințe de follow-up pe parcursul celor trei luni de studiu.

Deși ambele grupuri au avut progrese similare pe mai mulți indicatori pe parcursul celor 3 luni, “practica regulată, de două ori pe zi a MT a fost asociată cu rezultate mai bune și s-a dovedit a fi o protecție împotriva revenirii la consumul de alcool după tratament.” spune Dr. Rothenberg.

 

Niciun pacient din grupul MT care a meditat regulat nu a abuzat de alcool după ce a terminat tratamentul și a plecat de la centru, în timp ce 47% din grupul care nu a practicat MT au făcut acest lucru.

“Aceasta este o descoperire importantă” spune Dr. Grant. “Faptul că niciun pacient din grupul care a practicat meditația de două ori pe zi nu au revent la abuzul de alcool este foarte încurajator.”

După cum spune un participant la studiu “De când am început meditația și am practicat de două ori pe zi nu am avut poftă puternică. Nu m-am simțit atât de bine de mulți, mulți ani, vorbim de decenii.”

 

Implicare activă = mai multe beneficii

James Grant, Ed.D., co-autor

De menționat este și faptul că pacienții au raportat un grad mai mare de implicare în viață, satisfacție și utilitate a Meditației Transcendentale. “Majoritate pacienților care au învățat MT s-au bucurat de practică și au continuat-o.” spune Dr. Grant.

Implicarea în tratament este de multe ori punctul slab al oricărui tip de intervenție, fie că e vorba de schimbare de medicație sau de comportament. Gradul de absorbție și acceptare a MT a fost ridicat, 85% din pacienți au meditat în majoritatea zilelor de follow-up, 61% dintre ei păstrând practica de două ori pe zi.

 

 

“Meditația m-a ajutat semnificativ în procesul de recuperare.” spune Karl, un participant la studiu. “Și cred că ar trebui predată în fiecare centru de reabilitare.”

Există o relație importantă între regularitatea practicii și beneficii: cei care au practicat MT regulat au avut cele mai semnificative rezultate în reducerea stresului, suferinței psihice și a dorinței puternice de a consuma alcool.

Studiul arată și că practica MT, nu doar învățatul ei, este necesară pentru reducerea stresului și a consumului de alcool.

Celestine, o participantă la studiu, nu a mai consumat alcool de șase luni, începând practica Meditației Transcendentale în urmă cu cinci luni: “Când mă trezesc dimineața mă simt fericită, mă simt binecuvântată. Singurul regret pe care îl am e că nu am învățat Meditația Transcendentală mai devreme, ca să mă pot bucura mai mult de viață.”

Studiul complet

Articol original: https://enjoytmnews.org/tm-found-to-help-with-alcohol-addiction/#.Wx4q51OFP_Q

2018-06-12T10:23:24+00:00June 11th, 2018|Sănătate|0 Comments

Leave A Comment